Gândirea reflexivă

Gândirea reflexivă

Ascultă acum

Ce arde în cuptorul gândirii tale? La ce cugetă mintea ta zilnic? Ești conștient de ce gânduri ai sau e o baltă plină de mătase, broaște, țânțari, stufăriș și miros greu?

Să te îndoiești de tot sau să crezi totul sunt două situații la fel de convenabile, amândouă înlătură necesitatea cugetării –

Jules Henri Poincare

Mai jos întrebările promise, extrase din cartea lui John Maxwell

INTREBARI REFERITOARE LA VALORI

Atingerea perfecțiunii pe plan personal: Ce lucruri am învățat astăzi care mă vor ajuta să ating nivelul perfecțiunii? Cum le pot aplica în viața reală? Când trebuie să le aplic?

Conferirea valorii: Cui am conferit astăzi valoare? Cum știu că am conferit valoare persoanei respective? Pot să mă bucur și eu de avantajele pe care le-a primit persoana în cauză?

Munca de echipă: Ce activitate am desfășurat împreună cu o altă persoană, în urma căreia am devenit amândoi mai buni? Persoana respectivă îmi împărtășește părerea conform căreia munca noastră s-a dovedit un succes? Putem să ne mai implicăm și în alte activități împreună ca să ne continuăm scria succeselor?

Talentul de a conduce: M-am dovedit astăzi un exemplu edificator? Mi-am propulsat oamenii și compania spre un nivel mai înalt? Ce-am făcut și cum am procedat?

Sănătatea fizică: Mi-am făcut exercițiile fizice astăzi timp de 35 de minute? Mi-am făcut antrenamentul de cel puțin cinci ori în ultimele șapte zile? Am ținut regim astăzi?

Religia personală: L-am reprezentat pe Dumnezeu cu credință astăzi? Am respectat Regula de Aur? Am făcut cuiva un bine astăzi?

ÎNTREBARI REFERITOARE LA RELATII

Căsătorie și familie: Le-am transmis astăzi dragostea mea lui Margaret, copiilor și nepoților? Cum mi-am manifestat această dragoste? Au simțit-o? Mi-au transmis-o și ei la rândul lor?

Prietenie: M-am dovedit un prieten bun în această săptămână? Pentru cine? Ce-am făcut în acest scris? Mai trebuie să fac ceva? Mai sunt prieteni care au nevoie de mine?

Cercul liderilor: Mi-am petrecut oare suficient timp cu „Jucătorii“ mei de elită? Cum pot să-i ajut să obțină și mai mult succes în domeniile în care lucrează? În ce domenii trebuie să intervin?

Dumnezeu: Am ascultat Cuvântul Domnului? Ce învățături îmi transmite El acum? Ce învăț eu din Cuvântul Său? Îi dau ascultare? Am vorbit cu El astăzi?

ÎNTREBARI REFERITOARE LA EXPERIENȚE

Descoperiri: Ce lucruri am descoperit astăzi, cărora trebuie să le acord mai mult timp de gândire? Sunt lecții pe care trebuie să le învăț? Sunt lucruri pe care trebuie să le realizez?

Amintiri : Voi deveni o amintire frumoasă pentru cineva? Cui datorez această amintire: unei observații pertinente, unei acțiuni benefice sau unei experiențe comune?

Dificultăți : Ce-a mers prost? Pot să schimb ceva? Cum trebuie să procedez data Viitoare?

Succese: Ce-a mers bine? Este meritul meu? Pot să învăț un anumit principiu din experiența respectivă?

Oameni : Pe cine am cunoscut astăzi? Care au fost impresiile mele? Concluzii: Mi-am încheiat ziua în mod corespunzător? Mi-am exprimat recunoștința? Am învățat “ceva util, am transmis dragostea mea cuiva? M-am bucurat şi am trăit ziua respectivă la maxim?

Foto de Priscilla Du Preez de pe Unsplash

Distribuie doar unde crezi că prinde bine
Spuneți părerea

un comentariu